Între ei se afla o măsuță, iar pe măsuță, tabla cu piesele așezate pentru luptă. Lujin scoase din buzunarul vestei o țigară și începu să fumeze absent. Aici se petrecu ceva ciudat: Turati, deși primise albele, nu se folosi de faimoasa deschidere, iar apărarea concepută de Lujin căzu de la sine. Fie că prevăzuse o posibilă complicație, fie că hotărâse pur și simplu să joace prudent, cunoscând forța calmă demonstrată de Lujin în acest turneu, Turati începu într-o manieră cât se poate de șablonardă. Lujin regretă o clipă truda lui zadarnică, dar se și bucură: așa era mai liber. În plus, se părea că Turati se teme de el. Pe de altă parte, în începutul nevinovat și moleșit propus de Turati se ascundea în mod cert o lucrătură, iar Lujin începu să joace deosebit de prevăzător. La început totul a mers calm, calm ca o vioară în surdină. Jucătorii și-au ocupat cu grijă pozițiile, au înaintat câte puțin, dar prevenitor, fără nici o umbră de amenințare, și chiar dacă exista vreo amenințare, ea era absolut convențională, mai degrabă o aluzie la adresa adversarului, că uite, acolo n-ar fi rău de organizat apărarea, la care adversarul, cu zâmbetul pe buze, de parcă totul n-ar fi fost decât o glumă nevinovată, se fortifica pe unde trebuia si se manifesta și el cîte un pic. Apoi, nitam – nisam, începu să cânte duios o strună.
fragment extras din cartea ,, Apărarea Lujin” scrisă de Vladimir Nabokov
