Religia este o instituţie, iar
spiritualitatea este o experienţă. Eu am ales-o pe cea din urmă. Religiile sunt
instituţii construite în jurul unei idei anume despre cum stau lucrurile. Când
acele idei se consolidează şi sunt cioplite în piatră, ele sunt numite dogme
sau doctrine. Apoi ele devin, în mare parte,
de necontestat. Religiile organizate vă cer să credeţi în învăţăturile
lor. Spiritualitatea nu vă cere să credeţi în nimic. De fapt ea vă invită tot
timpul să observaţi experienţele. Experienţa voastră personală devine
autoritatea voastră, mai degrabă decât ceea ce v-a spus altcineva. Religia unei
persoane este produsul locului ei de naştere şi a învăţăturilor primite
devreme, în viaţă. Nu e produsul adevărului etern, ci al mediului social.
Oamenii cred ce au fost învăţaţi să creadă. Ei nu pun nimic la îndoială, pentru
că nu doresc să pună la îndoială sursa.
În relaţionarea cu semenii, deseori atunci
când vine vorba de religie, prefer să nu comentez. Am întâlnit oameni care îşi
susţineau cu tărie religia în care credeau şi blamau celelate religii. Am
observat că pe bună dreptate unii oameni nu înţeleg că nu există numai o
scriere ,,sfântă”. Aceştia consideră că numai scriptura lor e sfântă. Aceştia
cred că catolicii sunt ,,mai buni” decât protestanţii, sau că protestanţii
sunt ,,mai buni” decât democraţii, sau că democraţii sunt ,,mai buni” decât
republicanii; că creştinii sunt ,,mai buni” decât evreii, sau că evreii sunt
,,mai buni” decât creştinii.; că albii sunt ,,mai buni ” decât negrii,
sau invers; că heterosexualii sunt ,,mai
buni decât homosexualii; că toţi capitaliştii sunt ,,mai buni ” decât
comuniştii, că ecologiştii sunt ,,mai buni” decât industriaşii, şi, în sfârşit,
că cei care cred în Dumnezeu – orice fel de Dumnezeu – sunt ,,mai buni ”decât
ateii.
Dar am întâlnit şi oameni, chiar şi preoţi ,care au
realizat că ceva trebuie să se schimbe, că e nevoie de o construcţie teologică
nouă, de o nouă spiritualitate, că anumite credinţe vechi despre Viaţă şi
despre Dumnezeu nu mai funcţionează. Oameni frumoşi în adâncul sufletului lor
şi care răspândesc, împărtăşesc şi predică frumuseţea şi iubirea peste tot.
Nu-mi doresc să renunţ la iubire, la pace, la
sănătate, la armonie şi fericire, la siguranţă, la protecţie, chiar la
sănătatea mea psihică doar pentru a avea
dreptate în ceea ce priveşte o religie de oricare ar fi ea. Am observat că unii
oamenii se ceartă din cauza a ce spune Biblia şi a ceea ce vor să însemne cuvintele
sale. Se ceartă în legătură cu ce spune Coranul, ce spune Veda, ce spun
Bhagavad-Gita, Tao-te-Ching, Talmudul… Unii oameni cred că trebuie să
militezi pentru ceva în viaţă, şi consideră cuvântul lui Dumnezeu ca fiind
singurul lucru pe care trebuie să-l susţii. Acu vine întrebarea: Care Dumnezeu?
Adonai? Allah? Elohim? Dumnezeu? Iehova? Krishna? Rama? Vishnu? Yahve? Care
Maestru? Care Profeţi? Adam? Noe? Moise? Confucius? Buddha? Iisus? Mahomed?
Martin Luther? Yogananda?
…în acest moment vechile mele credinţe nu mai funcţionează, nu am o înţelegere completă. Sunt foarte multe contradicţii. Am nevoie de mai multe informaţii. Dacă mă întrebi de există rai sau iad, sau dacă există un Dumnezeu, ei bine… află că nu ştiu să-ţi răspund. Nu ştiu totul despre Viaţă. Nu înţeleg totul despre Dumnezeu. Cred că iadul şi raiul este numai în mintea noastră. Ceea ce ştiu este că toate comportamentele au fost şi sunt create de credinţe. Am observat că dacă faci o persoană să gândească într-un anume fel, acea persoană va acţiona într-un anume fel. Exemple sunt o mulţime. Un exemplu ar fi că uciderea în numele credinţei este ceea ce vrea Dumnezeu, căci astfel se împlineşte Voia lui Dumnezeu şi că acel care comite va fi răsplătit în rai pentru ceea ce a făcut. Lumea se găseşte unde este ea astăzi – un loc al crizelor, al violenţelor, al omorului şi al războiului – din cauza a ceea ce se crede despre Dumnezeu în prezent.
Citesc, de fapt recitesc ,, Noile Revelaţii” scrisă de Neale Donald Walsch. O carte care prezintă un nou punct de vedere – unul care nu este exclusivist, nici elitist şi nici separatist. Este o invitaţie la explorare spirituală, o învitaţie la deschiderea minţilor umane către concepte mai ample decât cele îmbrăţişate de teologiile actuale şi catre oportunităţi mai mari de experienţă şi exprimare individuală, decât o permit teologiile de astăzi. Este o carte care îţi poate schimba viaţa. În paginile acestei cărţi extraordinare se găsesc toate informaţiile de care are nevoie un om dispus să se trezească şi să devină conştient, dispus la a-şi schimba sinele, viaţa.
,,Noile Revelaţii” este un dialog care a început sub forma unei rugăminţi din partea unei fiinţe umane, adresată Dumnezeului ştiut de el , făcută în modul în care i se potriveşte cel mai bine. Pentru a înţelege mai bine, recomandarea mea e ca să citiţi cartea. Aici nu am făcut decât să culeg ideile din dialogul celor doi realizând în felul acesta un… rezumat al acestei extraordinare cărţi.
,,Homo Sapiens nu ştia cum să se
comporte faţă de mediul ce îl înconjura (vântul , ploaia, soarele, luna,
plantele ,copacii, creaturile mici şi mari, focul, tunetul, fulgerele, valurile
uriaşe din ocean, cutremurele de pământ), nu ştia de ce oamenii mureau, de ce
uraganele, tornadele sau secetele apărau şi distrugeau totul. Pentru a înţelege
aceste lucruri, oamenii primitivi au ajuns la concluzia că trebuie să existe o
putere mai mare decât a lor, care făcea ca toate aceste lucruri să se întâmple.
Ei şi-au imaginat că există ,,spirite” care făceau ca binele şi răul să se
manifeste în multe feluri, în vieţile lor. Au zeificat natura. S-au gândit că
ceea ce trebuiau ei să facă era ca într-un fel, să influenţeze dispoziţia
zeilor şi să îi mulţumească – iar apoi zeii le-ar fi îndeplinit cerinţele.
Toate tipurile de rituri şi ritualuri au fost create pentru a ,,chema”
spiritul oricăror zei de care ar fi fost nevoie. Acestea au evoluat de-a lungul
secolelor transformându-se în ceea ce unii dintre noi le numesc acum, obiceuri
păgâne. Aceste mituri au devenit poveşti spuse deseori, care s-au transformat
în credinţe. Adică, ele au devenit adevărate pentru oameni.
Când mitul se tranformă în adevăr, el
devine religie organizată. De la aşa numitele religii păgâne, la religiile
dominante actuale, nu a fost un salt foarte mare. Majoritatea oamenilor
continuă să creadă şi astăzi într-o putere mai mare decât ei înşişi, iar
majoritatea continuă să creadă că există ceva ce ar trebui făcut pentru a
îmblânzi Sursa acelei puteri.
În zilele de început ale adoraţiei păgâne, oamenii chiar îşi sacrificau bebeluşii – nou născuţii, întruchiparea inocenţei pure – punându-i pe ruguri şi arzându-i de vii, în speranţa de a-i face pe zei să zâmbească. Această nevoie de a-L face fericit pe Dumnezeu s-a născut din ideea greşită a oamenilor, că Dumnezeu nu e pe deplin fericit. Supersiţia nu a fost abandonată aşa de uşor. Sistemele de credinţă fuseseră deja construite şi, când dovezile fizice clare ale modului in care funcţionează lumea contraziceau acele credinţe, ele erau pur şi simplu modificate, pentru a cuprinde noile cunoştinţe. În cele din urmă au apărut religiile şi multe dintre aceste instituţii – îndeosebi cele care promulgau doctrine ale superiorităţii şi exclusivităţii – încurajau percepţia unui Dumnezeu mânios, care voia ca lucrurile să meargă pe o singură cale, Cale Lui, şi care trebuia să fie îmblânzit şi satisfăcut.
De mici am fost încurajaţi să privim
viaţa prin prisma anumitor doctrine religioase şi prejudecăţi culturale ,iar
rezultatul obţinut este că s-au perpetuat comportamente negative, ce reflectă
credinţe extrem de greşite. Ne-au învăţat să credem într-un Dumnezeu
intolerant, să credem într-un Dumnezeu mânios, răzbunător. Oare nu cumva din
aceste credinţe provine comportamentul acela plin de mânie, răzbunare pe care-l
vedem la unii oameni?!
Am fost învăţaţi că Dumnezeu vrea ca noi să fim
într-un anume fel, să facem şi să avem anumite lucruri – şi că nu vrea să fim
într-un alt fel, să facem şi să avem alte lucruri. Acestea sunt aşteptările şi
cerinţele lui Dumnezeu şi, dacă ele nu sunt îndeplinite, urgia se va abate
asupra noastră. Sau mai bine spus: ,, Dacă nu asculţi de Lergile lui Dumnezeu
(Cele 10 Porunci), vai şi amar va fi de tine!” Întotdeauna mi s-a părut greu
de crezut ca Dumnezeu să le interzică oamenilor căsătoriile interrasiale, sau
că femeile nu trebuie să-şi afişeze în public nicio porţiune a corpului, sau că
partenerii într-un cuplu nu au voie să folosească anticoncepţionalele, sau că
bărbaţii trebuie să poarte barbă, sau că negrii nu pot fi preoţi. Nu am înţeles
niciodată de ce Dumnezeu simţea că trebuie să dea fiinţelor umane atât de multe
ordine.
Mesajul iniţial al majorităţii religiilor
organizate nu este bucuria, nevinovăţia şi sărbătorirea de sine, ci frica,
vinovăţia şi negarea de sine.
Din acest motiv, majoritatea oamenilor îşi petrec o mare parte a vieţii lor adulte căutând ,,calea cea dreaptă pentru a-L venera pe Dumnezeu, pentru a-L asculta, a-L servi. Ironia este că Dumnezeu nu cere nimic de la nimeni din Univers. Aceste comportamente sunt cele cerute de-a lungul istoriei , supuşilor, de către monarhi- monarhi egocentrici, nesiguri şi tiranici. Aceste cerinţe nu sunt cerinţe Dumnezeieşti, sub niciun aspect, şi este interesant faptul că lumea nu a înţeles până acum ca aceste cerinţe sunt falsificate, neavând nimic de-a face cu nevoile Divinităţii. Credinţa că Dumnezeu are nevoie de ceva pentru a fi fericit este o idee falsă. Fiinţele umane au simţit că trebuie să dea ordine fiinţelor umane, pentru a păstra ordinea. Şi cel mai bun mod prin care îi puteau face pe oameni să îndeplinească ordinele, a fost să spună că ele venau direct de la Dumnezeu.
Imaginea care ni s-a inoculat este
aceea a unui Dumnezeu – o super fiinţă, care trăieşte undeva în Univers, sau în afara lui,
care are aceleaşi nevoi emoţionale şi este supus aceluiaşi tumult emoţional ca
şi oamenii.
S-a sperat că religia va aduce lumii un sentiment mai mare de bucurie şi de libertate, dar sunt prea multe cazurile in care nu a făcut asta. Unele religii organizate au împovărat multe bucurii umane cu vinovăţie, proclamand că marea parte din ceea ce iubim, este rău. Banii sunt răi, puterea este rea, sexul este rău, muzica şi dansul sunt rele – iar, în unele locuri, chiar şi a fi văzut este rău. Acoperă-te! Ascunde-te! Protejează-te! Să-ţi fie ruşine de tine însuţi! Acestea au fost lecţiile multora dintre religiile care există în lume. Acestea au fost învăţăturile lor. Dar adevăratul mesaj al lui Dumnezeu nu este ruşinea, intoleranţa, exclusivitatea, separarea şi subjugarea. Adevăratul mesaj este bucuria, acceptarea, unitatea, libertatea şi iubirea necondiţionată.
Cea mai mare parte a omorurilor, a dominării, a represiunii şi a terorii de pe planeta noastră s-a desfăşurat sub stindardul religiilor organizate şi în numele lui Dumnezeu (adu-ţi aminte printre altele şi de cei 200 de ani de Cruciade creştine, în timpul cărora oamenii au fost ucişi în numele lui Christos – la Ierusalim , în prima cruciadă când soldaţii au ucis 300 de evrei ce se aflau într-o sinagogă, iar apoi au trecut la uciderea tuturor femeilor şi copiilor musulmani de pe Muntele Templului. O poveste care este spusă şi astăzi în Orientul Mijlociu şi noi mai plătim încă pentru ea).
Suntem o naţiune aflată în mijlocul unei
suferinţe incredibile, care caută sprijin spiritual într-un moment de nevoie,
care caută să experimenteze unitatea şi uniunea în vremuri de tumult – pentru a
descoperi că propriile ei religii au dezamăgit-o. Problema cu care se confruntă
omenirea astăzi este una spirituală.
Întreaga noastră civilizaţie – religia, politica, economia, structurile sociale, totul – este întemeiată pe idei false. În timp ce religiile organizate şi naţionalismul au fost cele două cauze principale ale dezordinii pe Pământ, e la fel de adevărat că religiile, naţionalismul, societăţile şi tradiţiile au oferit oamenilor un sentiment al idenţităţii şi al comunităţii. Cu alte cuvinte, sunt lucruri care funcţionează şi unele care nu functionează în ceea ce priveşte religia şi naţionalismul. Dacă doriţi să creaţi o lume în care oamenii să trăiască în pace, armonie şi fericire nu trebuie să eliminaţi, ci să îmbunătăţiţi modul în care experimentaţi identităţile voastre religioase şi naţionale. S-au purtat mai multe războaie din cauza religiilor organizate, decât din orice alte cauze. Milioane de oameni au fost omorâţi în numele lui Dumnezeu. Nu este aceasta o blasfemie? Totul s-ar schimba pe planetă, dacă se va înceta, pur şi simplu, să se mai spună că se face voia Domnului, atunci când se face rău unul altuia ( a se vedea multele scrieri sfinte care îndrumă la bătălii religioase). Cum vine promisiunea asta: că dacă, mori atunci când îi omori pe ceilalţi în Jihad, vei fi recompensat în rai cu sex nelimitat cu 72 de virgine?!? ,,Trebuie să eliminaţi răul din voi”, spune Biblia. ,,Luptaţi cu ei până nu mai sunt conflicte şi toată credinţa merge la Dumnezeu”, instrueşte Coranul. ,,Eu apar în toate epocile pentru a proteja oamenii virtuoşi şi pentru a distruge pe cei care fac rău, pentru a planta stindardul sfintei datorii”, ne informează Bhagavad-Gita. Asemenea credinţe au provocat în lume haosul pe care l-au produs războaiele religioase.
Natura fundamentală a fiinţelor umane este să fie iubitoare. Când oamenii fac lucruri groaznice, aceasta se datorează unei credinţe a lor. Întreabă-i deci – chiar în şi în mijlocul ororii – întreabă-i: ,,Ce te răneşte atât de mult, încât simţi că trebuie să mă răneşti pe mine pentru a te vindeca? ”Dacă nu o spui, nu vei opri niciodată violenţa. Ai putea să o întrerupi, ai putea să o amâni, dar nu îi vei pune niciodată capăt. Aceasta deoarece: Orice atac este văzut de atacator ca o apărare. Înţelegerea acestui lucru reprezintă baza vindecării.
Oare lui Dumnezeu chiar îi pasă dacă unii oameni mănâncă vinerea care în loc
să postească sau dacă îşi acoperă corpul
din cap până în picioare pentru că sunt femei, sau dacă unii stau sau nu pe
partea care trebuie a Zidului Plângerii? Dumnezeu chiar se preocupă de aşa
ceva? Când acestea şi alte învăţături religioase devin legea pământului, sau
devin cele mai profunde credinţe şi ,,standarde morale” ale unei societăţi, va
apărea cu siguranţă un conflict – în special, atunci când acele religii caută
să-şi transforme credinţele în principii călăuzitoare pentru alţi oameni. De
aici apare conflictul ideologic care este, în esenţă, un conflict între
libertatea individuală şi limitarea personală, între drepturile omului şi ceea
ce unii oameni numesc Legea lui Dumnezeu.
Reflectaţi la cele ce urmează: ,,Curăţaţi-vă mâinile, voi păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei îndoielnici. Pătrundeţi-vă de durere. Întristaţi-vă şi vă jeluiţi! Râsul întoarcă-se în plâns şi bucuria voastră în întristare. Smeriţi-vă înainte Domnului şi El vă va înălţa.” (spune Iacov, capitolul 4, versetul 8-10 din Noul Testament) sau : ,, Pentru aceea, şi cei ce suferă din voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze Lui, ca unui credincios Ziditor, sufletele, săvârşind fapte bune!” ( spune Petru, capitolul 4, versetul 19, Noul Testament)
Este oare posibil ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu, aşa cum a fost el scris de oameni în cărţile lor sfinte, sa conţină greşeli? Este oare posibil să existe ceva ce nu cunoaştem despre Dumnezeu şi despre Viaţă, cunoaştere care ar putea schimba totul? Ce bine ar fi dacă ar apărea o Nouă Evanghelie. O Evanghelie din două propoziţii care ar schimba totul pe planetă. Acestea sunt: Suntem cu toţii Una” şi ,, Drumul nostru nu este cel mai bun, este doar unul diferit.” Probabil că lumea s-ar cutremura iar baza tuturor religiilor majore ale lumii – Separarea şi Superioritatea – s-ar sfărâma.
Scopul omului pe pământ este să
evolueze până la a deveni dinamic, productiv, iubitor, atent, plin de
compasiune, adânc preocupat de sentimentele semenilor săi, profund angajat în
promovarea binelui colectiv şi hotărât să exploreze, cu curaj, limitele
cunoaşterii lui, pentru a putea crea un viitor cât mai luminos.
Divinitatea sălăşluieşte în inima, în sufletul şi
în cele mai profunde locuri ale propriei
voastre minţi, acolo este locul în care o veţi găsi şi doar acolo este
locul în care o puteţi trăi pe deplin şi doar acolo este locul din care ea se
poate ivi, în puritate şi adevăr – şi nu prin altă persoană, loc sau lucru. Şi
nici nu trebuie ca cineva să fie numit supremul vostru învăţător, întrucât
aveţi un singur suprem învăţător, Divinitatea voastră lăuntrică – adică
înţelepciunea, cunoaşterea şi adevărul care sunteţi voi.
Când veţi descoperi că Sunteţi Una, vă veţi minuna cum aţi putut să vă consideraţi vreodată separaţi de toţi ceilalţi şi de toate celelalte. Veţi vedea că atunci când aţi tratat pe cineva sau ceva ca şi cum nu ar fi fost voi, nu aţi rănit pe nimeni altcineva decât pe voi înşivă. Voi şi stelele sunteţi una. Structura voastră chimică este identică. Veţi găsi în voi aceleaşi elemente în toate corpurile celeste – şi, într-adevăr, în tot ce Există.
Ar trebui să înţelegem odată pentru totdeauna că nici rasa, nici sexul, nici naţionalitatea, nici orientarea religioasă, nici cea sexuală şi nici un alt aspect al individualităţii unei persoane nu ar trebui să o descalifice de la a participa deplin la experienţa umană – la cel mai înalt nivel şi în orice mod alege să o facă- atâta timp cât acea alegere nu afectează drepturile sau siguranţa celorlalţi.
Odată, se credea că Pâmântul e plat. Apoi s-a înţeles că e rotund – şi toate construcţiile mentale care susţineau viaţa noastră s-au schimbat, în funcţie de acest lucru. Odată, se credea că soarele şi întregul sistem solar se rotesc în jurul Pământului. Se credea că planeta noastră este centrul universului. S-au creat teologii întregi în jurul acestei credinţe. Când Copernic a oferit dovada că această afirmaţie este falsă, a fost denunţat ca blasfemiator de către creatorii şi propovăduitorii acelor teologii. Şi când Galileo a confirmat mai târziu descoperirea lui Copernic, şi el a fost numit eretic de către biserică şi forţat să retracteze, renunţând la propriile descoperiri. Abia târziu, în secolul al 20 lea – 300 de ani mai târziu – Biserica Romano-Catolică şi-a schimbat hotărârea şi i-a oferit o iertare oficială lui Galileo. Şi astfel vedem cum schimbarea credinţelor noastre cele mai de bază rămâne cea mai dificilă provocare – pentru că oamenii se agaţă de credinţele lor, chiar şi atunci când li se pun în faţă dovezi clare şi indiscutabile că acele credinţe sunt greşite. De aceea s-a spus: ,, Toate marile adevăruri încep prin a fi considerate blasfemii.”
V-aţi bazat autoritatea morală pe Legi Sacre, pe care le aplicaţi vreţi-nu vreţi, în funcţie de ce simţiţi în legătură cu ele într-un anumit moment, într-o anumită cultură, în anumite situaţii. Puteţi schimba lumea voastră – iar cea mai rapidă cale va fi să vă îndepărtaţi de ideile voastre eronate şi să adoptaţi o nouă revelaţie şi o nouă spiritualitate. Aceasta ar fi cel mai curajos lucru pe care l-au făcut oamenii, de secole. Ar putea schimba istoria umană. Nu vă schimbaţi credinţele, doar pentru că vreţi ca alţi oameni să şi le schimbe pe a le lor. Schimbaţi-vă credinţele deoarece noile credinţe anunţă mai exact cine sunteţi voi.
Dacă ceea ce doriţi este să modificaţi lumea şi direcţia autodistructivă în care ea se îndreaptă, atunci există 5 lucurui pe care le puteţi alege acum.
1. Puteţi alege să recunoaşteţi că unele dintre vechile voastre credinţe despre Dumnezeu şi despre Viaţă nu mai funcţionează.
2. Puteţi să alegeţi să recunoaşteţi că
există ceva ce nu înţelegeţi despre Dumnezeu şi despre Viaţă, lucru care, odată
înţeles, va schimba totul.
3. Puteţi să alegeţi să fiţi dispuşi să vi
se prezinte o nouă înţelegere despre Dumnezeu şi Viaţă, înţelegere care ar
putea aduce un nou mod de a trăi pe această planetă.
4. Puateţi să alegeţi să fiţi suficient de
curajoşi pentru a explora şi a examina această nouă înţelegere şi, dacă ea
corespunde cu adevărul şi cunoaşterea voastră interioară, să vă extindeţi
sistemul de credinţe, pentru a o include.
5. Puteţi alege să vă trăiţi viaţa ca pe o
demonstraţie a celor mai măreţe şi grandioase credinţe ale voastre – şi nu ca
pe o negare a lor.
În final…concluzia este următoarea ,,credeţi ce doriţi, urmaţi-vă inima şi sufletul în direcţia în care vă duc, dar nu căutaţi să vă impuneţi propriile opinii altora – şi, cu siguranţă, nu căutaţi să o faceţi prin forţă.’‘
Sursa ,, O conversaţie cu Dumnezeu: noile revelaţii” de Neale Donald Walsch. Editura For You – 2004.
